Politică de rambursări și returnări

Facem tot posibilul ca tu să fii mulțumit de produsele achiziționate din magazinul nostru online. De aceea, expediem doar produse viabile, care sunt verificate înainte de împachetare și expediere.

Te rugăm să ai în vedere faptul că produsele comandate sunt arome, care pe parcursul transportului pot suferi mici deteriorări, iar în cazul în care nu sunt utilizate conform instrucțiunilor, acestea pot aduce modificări produsului final, de asemenea un produs desfăcut nu mai face parte din politica noastră de retur. Dacă întâmpini una dintre problemele enunțate anterior, te rugăm să te folosești de garanția oferită.

Dacă totuși produsele recepționate nu te mulțumesc pe deplin și dorești să le returnezi, te rugăm să ne transmiți reclamația în scris, prin servicul Asistență și reclamații sau e-mail, sau telefonic. În cazul contractelor încheiate la distanță, NeaCaisa se obligă să asigure consumatorului dreptul de returnare a produselor, care poate fi exercitat într-un interval de 14 zile calendaristice de la primirea produselor, în conformitate cu prevederile OUG 34/2014. Produsul se returnează exclusiv cu eticheta originală și o copie a facturii originale. Costul returnării produselor revine în sarcina clientului.

Suma restituită la toate comenzile este suma produselor, fără taxele de transport.

În cazul în care reclamația este legitimă, produsul se va schimba gratuit și taxa de înlocuire va fi suportată de noi. Dacă alegi rambursarea sumei plătite la cumpărare și produsul returnat îndeplinește condițiile de retur, îți vom returna banii în contul specificat de tine în cererea de retur, sau prin mandat poștal, la adresa specificată de tine în cererea de retur. Pentru comenzile plătite cu cardul, suma va fi returnată pe același card utilizat la tranzacționare, în decurs de maxim 30 de zile de la acceptarea returului.

Garanția Produselor

Perioada de garanție este de 15 zile calendaristice din momentul în care se livrează produsele! Orice fel de sesizare înaintată către noi după expirarea acestui termen nu va putea fi luată în considerare.

Perioada de procesare a sesizărilor este de 5 zile. Timpul maxim de răspuns și soluționare a reclamației este de 5 zile. În acest interval, sesizarea ta va fi analizată și se va lua decizia cu privire la înlocuirea produselor reclamate.

Termeni și Condiții

TERMENII ȘI CONDIȚIILE DE UTILIZARE ALE MAGAZINULUI VIRTUAL:

Prin accesarea site-ului „www.neacaisa.com” utilizatorii consimt să respecte termenii și condițiile prezentate în continuare, precum și legislația aplicabilă în România.

Utilizatorii acestui site sunt rugați să citească cu atenție termenii și condițiile de utilizare.
Site-ul „www.neacaisa.com” își rezervă dreptul de a modifica termenii și condițiile de utilizare oricând prin actualizarea prezentului site-ului, aceste modificări devenind obligatorii cu efect imediat pentru toți utilizatorii.

Clientul declară, înțelege și se obligă ca la efectuarea unei comenzi on-line este întru totul de acord cu cele menționate în continuare, în caz contrar are obligația de a declina comanda.

Prin intermediul site-ului utilizatorul are acces la informații cu privire la produsele și serviciile oferite de Nea CaisaSRL

UTILIZATOR – orice persoană fizică sau juridică ce se înregistrează pe site-ul www.neacaisa.com și care acceptă condițiile și termenii de utilizare a site-ului.
Toate materialele integrate în site sunt proprietatea intelectuală a Nea CaisaSRL și nu pot fi reproduse sau copiate, sub sancțiunea legii.

Livrarea produselor

Livrarea produselor se face prin firme de curierat, Poșta Română sau livrare personală.
Nu se fac livrări în weekend.

Imaginile care sunt prezentate pe site sunt exemplificative, produsele pot să difere de acestea în ceea ce privește culoarea, aspectul etc, însă în astfel de situații clientul va fi înștiințat înainte de a i se trimite comanda și nu se va trimite decât cu acceptul acestuia. Caracteristicile și disponibilitatea produselor prezentate pe acest site se pot schimba fără o notificare prealabilă. Valoarea maximă a obligațiilor www.neacaisa.com față de orice client în cazul nelivrării sau al livrării necorespunzătoare a produselor cumpărate este valoarea sumelor încasate de firma noastră de la respectivul client. În cazul în care prețurile sau alte detalii referitoare la produse au fost afișate greșit, inclusiv din cauza faptului că au fost introduse greșit în baza de date, www.neacaisa.com își rezervă dreptul de a anula livrarea respectivului produs și de a anunța clientul în cel mai scurt timp despre eroarea apărută.

Durata de expediere a produselor depinde de stocul aferent. În mod normal în 48 – 96 de ore de la confirmarea unei comenzi primiți produsul acasă dacă produsul respectiv se află pe stocul nostru. Dacă în anumite cazuri produsul nu se află pe stoc, un operator vă va comunica telefonic sau pe email durata de expediere a produselor comandate.

*Livrare: 2-3 zile lucratoare

*Durata de livrare a produselor de 2-3 zile lucratoare poate fi oferită în perioadele cu volum scăzut de comenzi și în condiții de disponibilitate a produselor. Termenul se poate prelungi până la 30 de zile conform prevederilor legale de livrare a comenzilor plasate online.

Mențiunile cu privire la eventualele probleme privind integritatea continutul unor colete se fac în momentul livrării pe AWB sau se întocmește un proces verbal de constatare, se refuză primirea și plata coletului. Orice reclamații ulterioare cu privire la aceste aspecte sunt nule. Încasarea banilor se va face de agentul care vă livrează produsele. Valoarea produselor este cea din momentul confirmării telefonice sau pe mail și nimic altceva în plus.

Important! Nu avem taxe și comisioane ascunse! În momentul recepționării produselor plătiți exact cât v-a fost confirmat la telefon și pe email.

Comanda

Cumpărătorul poate efectua comenzi pe Site, prin adăugarea produselor dorite în coșul de cumpărături, urmând a finaliza Comanda efectuând plata prin una dintre modalitățile indicate. Odată adăugat în coșul de cumpărături, un produs este disponibil pentru achiziție în măsura în care există stoc disponibil pentru aceasta. Adăugarea unui produs în coșul de cumpărături, în lipsa finalizării Comenzii, nu atrage după sine inregistrarea unei comenzi, implicit nici rezervarea automata a bunului.

În cazul în care un Bun și/sau Serviciu comandat de către Cumpărător nu poate fi livrat de catre Vânzător, acesta din urmă va informa Clientul/Cumpărătorul asupra acestui fapt și va returna în contul Cumpărătorului contravaloarea Bunului și/sau Serviciului, în termen de maxim 14 zile de la data la care Vânzătorul a luat la cunoștință acest fapt sau de la data la care Cumpărătorul și-a exprimat în mod expres intenția de reziliere a Contractului.

Prin finalizarea Comenzii, Cumpărătorul consimte că toate datele furnizate de acesta, necesare procesului de cumpărare, sunt corecte, complete și adevărate la data plasării Comenzii.

Prin finalizarea Comenzii, Cumpărătorul consimte că Vânzătorul poate să îl contacteze, în orice situație în care este necesară contactarea Cumpărătorului.

Vânzătorul poate anula Comanda efectuată de către Cumpărător, în urma unei notificări prealabile adresate Cumpărătorului, fără nicio obligație ulterioară a vreunei părți față de cealaltă sau fără ca vreo parte să poată să pretindă celeilalte daune-interese în următoarele cazuri:

  • neacceptarea de catre banca emitentă a cardului Cumpărătorului, a tranzacției, în cazul plății online;
  • invalidarea tranzacției de către procesatorul de carduri agreat de www.neacaisa.com, în cazul plății online;
  • datele furnizate de către Client/Cumpărător pe Site sunt incomplete și/sau incorecte;
  • În cazul înregistrării de comenzi false de către Cumpărător cu furnizarea unor date de contact fictive

Nea CaisaSRL face toate eforturile în a furniza informații corecte despre prețul și caracteristicile produselor.

Vânzătorul își rezervă dreptul de a anula comanda, fără nicio obligație ulterioară a vreunei părți una față de cealaltă sau fără ca vreo parte să poata să pretindă celeilalte daune-interese, în următoarele situații, si nu numai:

  • În cazul în care Cumpărătorul refuză primirea unei comenzi plasate anterior, fără un motiv întemeiat.
  • preturile afisate pe site-ul www.neacaisa.com sunt rezultatul unei erori materiale;
  • produsul/produsele comandate nu se mai află pe stoc;
  • tranzacția nu a fost acceptată de către banca emitentă a cardului Cumpărătorului;
  • datele furnizate de către Client/Cumpărător pe site sunt incomplete și/sau incorecte

Modalități de plată:

  • Ramburs
  • Plata online folosind cardul:

Returnarea produselor

Cumpărătorul are dreptul să se retragă din Contract, respectiv să returneze un Bun, în termen de 14 zile calendaristice, fără invocarea niciunui motiv și fără a suporta alte costuri decât cele de livrare ( tur + retur ).

Astfel, potrivit OUG nr 34/2014, perioada de returnare a unui produs expiră în termen de 14 zile de la:

  • ziua în care Cumpărătorul intră în posesia fizică a ultimului Bun – în cazul în care Cumpărătorul comandă printr-o singură comandă produse multiple care vor fi livrate separat

În cazul în care Cumpărătorul decide să se retragă din Contract, acesta trebuie să ne contacteze telefonic.

Rambursarea contravalorii produsului se va face în cel mult 14 zile de la recepția produsului returnat sau după primirea dovezii că produsele au fost expediate către Vânzător.

Nea Caisa va înapoia prin transfer bancar contravaloarea mărfii returnate în maxim 14 de zile.

Produsul poate fi returnat în următoarele condiții:

  • Să nu prezinte urme de deteriorare /deschidere/utilizare.

Așadar, dumneavoastră, consumatorul, aveți dreptul de a denunța unilateral contractul la distanță, în termen de 14 zile lucrătoare, fără penalități și fără invocarea vreunui motiv. Singurele costuri care pot cădea în sarcina dumneavoastră, a consumatorului, sunt cheltuielile directe de returnare a produselor. Cu alte cuvinte, dacă doriți să renunțați la un produs trebuie să ne contactați telefonic să ne solicitați returul unui produs.

Cheltuielile de returnare vor fi suportate de către client iar rambursarea contravalorii produsului se va face în termen de aproximativ 5 zile lucrătoare și nu poate depăși termenul legal de 14 zile. Dacă produsul returnat este deteriorat, are semne clare de utilizare și nu poate fi vândut ca și produs nou ne rezervăm dreptul de a refuza produsul. Toate aceste clauze si condiții sunt prevazute în:
Ordonanța de Urgență Nr. 34/2014 privind regimul juridic al contractelor la distanță.

Link-uri utile :

http://www.anpc.gov.ro/

REGULAMENTUL (UE) NR. 524/2013 AL PARLAMENTULUI SI CONSILULUI EUROPEAN : https://webgate.ec.europa.eu/odr/main/index.cfm?event=main.home.show&lng=RO

Scroll to Top